La Brașov, la BIZZ.CLUB CAMP, unul din cele două evenimente anuale organizate de BIZZ.CLUB, am fost invitat să particip ca și consultant de afaceri, cu rol de observator într-un exercițiu de luare a deciziilor sub presiune în afaceri.
Mi-au dat un rol aparent simplu: să stau pe margine și să observ. Am acceptat cu drag, pentru că îmi place să observ și să înțeleg oamenii. Acest lucru mă ajută foarte mult în cariera mea de coaching și consultanță în afaceri.
Doar că, dacă ai stat vreodată într-o situație în care vezi lucruri și simți că „ai putea să spui ceva”, știi că nu e chiar atât de simplu să taci.
În fața mea era o echipă formată din oameni de afaceri, pusă în fața unei provocări, cu timp limitat, cu presiune, cu nevoia de a lua decizii repede. Și, fără să-și dea seama, unul dintre ei a început să conducă. Nu pentru că a fost ales. Nu pentru că cineva i-a dat rolul. Ci pur și simplu… pentru că așa era el.
Ce e și mai interesant e că și el, ca și mine, avea rol de observator.
Și nimeni nu l-a oprit.
Nu pentru că era neapărat cel mai potrivit. Ci pentru că ceilalți au acceptat asta, fiecare din motivele lui.
Unii pentru că nu voiau să intre în conflict.
Alții pentru că nu erau siguri pe ei.
Alții pentru că le era mai simplu să lase pe altcineva să decidă.
Și stând acolo, uitându-mă la ei, mi-am dat seama cât de puțin contează, de fapt, rolurile „oficiale” atunci când intrăm într-o situație reală.
Pentru că nu funcționăm după roluri.
Funcționăm după cine suntem.
După cât curaj avem.
După câtă încredere avem.
După cât de obișnuiți suntem să ne implicăm sau să ne retragem.
Dar mai era ceva foarte important ce lipsea din toată ecuația… Nu aveau un obiectiv clar.
Nu știau exact pentru ce luptă.
Nu știau cum arată „victoria” pentru ei.
Și în lipsa unui obiectiv… deciziile nu mai sunt ghidate de direcție.
Sunt ghidate de emoții.
De frică.
De nevoia de siguranță.
De valorile personale ale fiecăruia.
Și atunci fiecare trage în direcția lui, chiar dacă pare că sunt „o echipă”.
Și exercițiul a continuat, iar deciziile veneau una după alta, dar nu aveau nimic din calmul și claritatea pe care le vezi pe hârtie. Erau decizii luate din grabă, din tensiune, din dorința de a nu greși, din nevoia de a „închide” rapid situația, din dorința de a câștiga.
Nu părea că aleg cea mai bună variantă.
Părea că aleg varianta care îi liniștește cel mai repede.
Și, la final, echipa asta a câștigat.
Și aici e din nou interesant.
Pentru că, dacă te uiți din afară, ai spune: „au făcut bine”.
Dar dacă stai puțin înăuntrul procesului, îți dai seama că nu despre „bine” a fost vorba.
A fost despre cum au reacționat în momentul acela.
Despre cine au fost ei, nu despre ce strategie au avut.
Am observat cât de ușor confundăm rezultatul cu calitatea deciziei.
Cât de des ni se întâmplă să ne iasă ceva… și să credem că am procedat corect, când de fapt doar am avut noroc sau contextul a fost de partea noastră.
Și, în timp ce mă uitam la ei, m-am văzut și pe mine.
În toate momentele în care am ales varianta sigură, chiar dacă știam că pot mai mult.
În toate momentele în care am evitat riscul, nu pentru că nu era bun, ci pentru că nu era confortabil. În toate momentele în care nu am ales conștient… ci doar am reacționat.
Și, în timp ce mă uitam la ei, a mai venit o conștientizare: Că nu situațiile sunt cele care ne încurcă. Ci felul în care intrăm noi în ele.
Și că, de fiecare dată când avem de luat o decizie, nu alegem doar o direcție.
Alegem, de fapt, cine suntem în momentul acela.
Dacă ai ajuns până aici și te regăsești în echipa pe care am observat-o…
Dacă simți că iei decizii greu sau că deciziile pe care le iei nu te duc acolo unde îți dorești cu adevărat… sau dacă îți dai seama că nu ai un obiectiv clar definit, nici în viață, nici în afacere…
Hai să vedem împreună unde ești, ce te ține pe loc și cum te pot ajuta să aduci mai multă claritate și direcție în deciziile tale.